1st

3rd

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Rudyard Kipling (1865-1936) – poet si romancier englez


„Rudyard, deși era un mare om de spirit, dispus oricând de o conversație  nu reușea sa-i amuze chiar pe toți cei din jurul lui. Într o zi, de exemplu, ducându se în vizita la un prieten din provincie, întâlni acolo și pe nepoata acestuia, o fetita de vreo zece anișori  venita cu sora ei mai mare. Având ceva de discutat, se retraseră toți, lăsând-o pe mititica de zece ani cu Kipling.

La întoarcere, sora ei mai mare o întreabă:
-Sper ca nu l-ai plictisit pe domnul Kipling?
-Eu am stat cuminte, răspunse fetita, el m-a scâit cu tot felul de întrebări!
...
Într-o zi, Kipling intrând într-o librărie, după ce răsfoi un volum, ii ceru părerea librarului, dacă era într adevăr o carte interesanta. Librarul ii răspunse:
-De unde sa știu eu? N-am avut timp s-o citesc!
-Cum, dumneata vinzi cărți pe care nu le citești? Curios!
-Dumneata, dacă ai fi farmacist, ai lua chiar din toate medicamentele pe care le-ai vinde? Se răsti librarul.
Kipling ramase descumpănit.
...
Un mistificator trimisese la Times un poem intitulat Vechea Garda, iscălit cu numele lui Kipling. S-a publicat. Kipling se duse într-un suflet la directorul ziarului, spunându-i indignat:
-Mizerabil poem! Nu-mi aparține!
-Decacord, e mizerabil, dar m-am gândit ca era al dumneavoastră ...- ii răspunse șovăitor directorul... și de aceea l-am publicat.
...
Un admirator al lui Kipling ii spuse:
-Maestre, aveți gloria, bogăția, popularitatea, ce v-ați mai putea dori?
Kipling il privi lung pe admiratorul sau, apoi ii răspunse:
-As dori... ințelepciunea cu care sa ma bucur de toate astea din plin.
...
Întâmplare stranie, Kipling primi într o zi o scrisoare de la un admirator al sau din Chicago, conceputa destul de ironic: Stimate maestre, posed o colecție de scrisori din partea multor celebrități artistice și literare din lume. Mi-ar face plăcere sa am măcar un autograf și din partea dumneavoastră  Știind ca primiți un dolar pentru fiecare cuvânt, ca onorar va expediez cinci dolari, așteptând o concisa misiva de la dumneavoastră.
Kipling, neștiind dacă sa interpreteze scrisoarea aceea drept ironie sau prostie, alese totuși un răspuns potrivit primei ipoteze:
„Va transmit salutul meu cordial”.
Primind doar cinci dolari, Kipling n-a mai avut posibilitatea de a adaugă și iscălitura.
...
O furgoneta aparținând hotelului din apropierea casei lui Kipling a nimerit într o zi în gradina lui, distrugându- i-o în mare parte. Mâhnit de cele întâmplate  Kipling a scris directorului hotelului, cerându-i despăgubiri  Nici un răspuns  Kipling trimise o a doua scrisoare. Tăcere absoluta. Scriitorul se hotărâ atunci sa se ducă personal sa discute cu directorul.
-Domnule Kipling, pe prima scrisoare a dumneavoastră am primit doua lire sterline, pe a doua  am vândut-o cu cinci. Sper ca veți voi sa-mi trimiteți și altele și în ritmul acesta voi putea strânge atâția bani încât sa va pun la punct gradina, chiar mai frumoasa de cum era.”

Sursa: „ ....de la o anecdotă la alta” ed. I.C. 1980

duminică, 18 noiembrie 2012

Epigrame culese (1)


 Tata

Cu băiatul meu Gigel
Ma-nțeleg destul de bine
Eu fac teme pentru el
Iar el doarme pentru mine


Clasa draga

Atâta îmi e de draga clasa mea,
Atât de mult m-am învățat cu ea,
Încât, de teama ca am s-o regret,
Ma bate gândul sa o mai repet


Consecventa

De mai bine de o luna
Se întâmplă cam asa:
Sau nu ia o nota buna,
Sau primește una rea!






Unui risipitor de lumina

Cum n-a fost atent la ore,
Când e vremea sa dea teze,
Doarme cu lumina-aprinsa...
Cică sa se ..... „lumineze”.


Unui elev care se tine de farse

Relu pune pioneze
(Farse la colegi le face),
Insă nota de la teze
L-a făcut sa stea pe ace.




Reflecțiile lui lenevici

Mi-ar creste la-nvățțat elanul,
Dacă s-ar răsturnă balanța:
Sa tină anul cât vacanta
Si-n schimb vacanta cât tot anul.



Berkeley Hill (1834 - 1892) - chirurg englez


Doctorul Hill, profesor la Londra , vrând sa se răzbune pe Academia Regala din Londra pentru faptul ca-i negase onoarea de a-l primi printer membrii săi  trimise, sub numele fictive al unui medic de provincie, o ampla relatare asupra unui picior îndreptat cu ajutorul păcurii  Cele descrise păreau verosimile cu atât mai mult cu cât în perioada aceea un mare academician proslăvea binefacerile miraculoase ale păcurii.

De aceea într una din ședințele Academiei cazul descris de “doctoral de provincie” a fost expus cu cea mai mare seriozitate. A doua zi, doctoral Hill trimisese o alta scrisoare Academiei conceputa astfel: “ In ultima mea relatare , în legătura cu piciorul îndreptat cu ajutorul păcurii am uitat un mic amănunt  piciorul îndreptat era de lemn … “
Râsetele în întreaga Londra nu au mai contenit pe seama academicienilor.

....

Stanley Hewet – medic englez din secolul XIX

Stanley Hewet, medicul curții regale a Angliei, a fost chemat de urgent într o noapte la căpătâiul unui negustor bogat carea acuza dureri atroce de stomac, in realitate neavând decât o indigestie datorita unei mese mult prea copioase.
-V-ați pregătit testamentul? Întreba pe un ton foarte grav medicul.
-Nu.
-Ei bine, atunci chemați imediat notarul și pe copii dumneavoastră. Unde sunt?
-La Manchester.
-Trimiteți imediat o telegrama.
Un servitor se grăbește sa trimită o telegram și sa cheme de urgent notarul. Bolnavul tremurând ca varga întrebă doctorul :
-Domnule doctor , nu mai e într-adevăr nici o speranță? Îmi trăiesc ultimile ore?...
-Nici gând! E o simpla indigestie!
-Atunci ce înseamna toată agitația asta? De ce ați trimis după notar? De ce telegrama fiilor mei?...
-E simplu de tot ! N-am vrut sa fiu singurul imbecil trezit în miezul nopții pentru simplul fapt ca dumneata ai mâncat cât zece și ai făcut o simpla indigestie!

Sursa: „ ....de la o anecdotă la alta” ed. IC 1980


vineri, 16 noiembrie 2012

Victor Hugo (1802 - 1885) – Poet si romancier francez




În 1818, tânărul Victor frecventa, împreuna cu fratele lui, Eugene cursurile de matematica și fizica la colegiul Louis-le-Grand; dar asupra lui literatura exercita o mare fascinație  Victor Hugo a scris foarte de timpuriu versuri, chiar de când se afla în colegiu. Decotte, cenzorul colegiului, ii interzise, dar Victor nu-i dădea ascultare. Într-o zi chemat în biroul lui Decotte, acesta îl dojeni aspru ca nu fusese ascultat.
-Știi prea bine, spuse Decotte, ca ți-am interzis sa îmi mai pierzi vremea scriind versuri!
-Tot atât de bine pe cât știu ca nici eu nu v-am îngăduit sa-mi scotociți în sertar, stimate domn, răspunse înfipt, băiatul. Deci suntem chit.
...
               Conștient de talentul lui, Victor Hugo, încă elev la liceu, se prezenta cu un volum la un editor, cerându i sa-i publice versurile. Editorul, având experiența ca versurile se vindeau mai greu decât proza, se scuza fata de băiat  invocând faptul ca momentul nu era propice pentru asemenea publicații etc., etc. Cu mare demnitate, băiatul ii răspunse:
          -Dumneata te vei cai pentru acest refuz. Ți-ai fi asigurat proprietatea literara asupra tuturor operelor pe care am de gând sa le scriu. Tine minte ca dumneata ai dat cu piciorul norocului!

Editorul zâmbi ironic.
Băiatu pleca cu manuscrisul la subsuoară. Nu trecu mult timp pana când sa se adeverească spusele celui ce avea sa devina unul din cei mai mari scriitori ai Franței.
...
Renumitul scriitor francez Victor Hugo călătorea spre Prusia. La granița e întrebat cu ce se ocupa.
          -Scriu, răspunse laconic Hugo.
Grănicerul ii spuse:
          -Bine, bine scriem cu toții. Eu v-am întrebat cum va câștigați mijloacele de existenta.
          -Cu pana, răspunse flegmatic scriitorul.
          -Sa scriem deci: „ Victor Hugo, negustor de pene” , murmura cel care îl interogase.
...
               Victor Hugo nerăbdător sa aibă vesti despre succesul sau insuccesul romanului „Mizerabilii” , proaspăt pus în vânzare, ii trimise o foaie mare alba de hârtie editorului cu un singur semn și iscălitura  Semnul era „?” . Editorul ca sa nu iasă din gluma scriitorului, rând sa-i exprime succesul fantastic al cărții, ii răspunse cu un alt semn „!” în același stil. Si Hugo a fost în culmea fericirii când a primit răspunsul. ”

Sursa: „ ....de la o anecdotă la alta” ed. IC 1980
A apărut o eroare în acest obiect gadget